Episcopia Hușilor, acuzații de cenzură la adresa statului: „Nu am fost de acord, pentru că mi s-ar fi părut un act de lașitate din partea mea”

Episcopia Hușilor, acuzații de cenzură la adresa statului: „Nu am fost de acord, pentru că mi s-ar fi părut un act de lașitate din partea mea”
Ierarhul Huşilor, Ignatie. Foto: Trinitas TV/ Facebook
Publicat: 06/06/2021, 17:48

Ierahul Huşilor, Ignatie, susține că a întâmpinat o serie de piedici în editarea volumului de documente dedicat personalităţii arhimandritului Mina Dobzeu, de la decesul căruia se împlinesc trei ani,

Episcopul Huşilor a afirmat că volumul ar fi trebuit să fie editat de o instituţie a statului, dar că acest lucru nu s-a întâmplat, din cauza faptului că i s-a cerut să renunţe la un pasaj din partea introductivă.

Prin urmare, cartea a fost editată la editura Horeb, care aparţine episcopiei.

„Ar fi trebuit să apară sub egida unei instituții a statului, însă am întâmpinat o dificultate majoră. Mi s-a cerut, la modul propriu, să renunț la un pasaj din cuvântul introductiv, ca apoi să o putem publica. Nu am fost de acord, pentru că mi s-ar fi părut un act de lașitate din partea mea”.

Episcopia Huşilor a postat pe site pasajul care ar fi urmat să fie cenzurat.

Pasajul care a constituit o problemă

«Tragem nădejde vie că paginile acestei cărţi vor constitui o perfuzie de curaj în favoarea unei şi mai intense și constante mărturisiri a valorilor tradiţionale pentru toţi cei care, la 30 de ani de la destrămarea cortinei întunericului moral al comunismului, (încă) opun rezistenţă totalitarismului  neocomuniştilor contemporani, deghizaţi în predicatori ai corectitudinii politice; în predicatori ai toleranţei umanist-seculare, care, de fapt, răspândesc, cu sârg, discursul urii și propun desfiinţarea diferenţelor naturale dintre oameni până la omogenitate; în predicatori ai detonării valorilor civilizaţiei creştine și în predicatori ai ideologiei neomarxiste gender fluid, care instaurează idolatria și supremaţia drepturilor de grup și declanşează lupta de clase între sexe»

Cine a fost părintele Mina Dobze

Părintele Mina Dobzeu s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna (Republica Moldova). La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948, este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955.

În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învățământului religios din școală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al ÎI-lea de studii (Facultatea de Teologie din București), scos din monahism și condamnat la închisoare pentru atitudinea să contra Decretului 410/1959, privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal. A fost închis la Galați, Jilava, Gherla și în colonia de muncă din Delta Dunării.

Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mîna Dobzeu l-a botezat în credință ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior că monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”. A ieșit din închisoare în 1964.

Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși, al cărei stareț a fost între anii 1978-1988.

În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire” și „uneltire împotriva siguranței statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceaușescu, cu privire la morală poporului român și la ateismul adus de comunism.

După reînființarea Episcopiei Hușilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huși.

În anul 2017, părintele Mîna Dobzeu a primit distincția „Crucea Moldavă”, în cadrul Sfintei Liturghii arhieresti dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.

Părintele Mîna Dobzeu a decedat în luna iunie a anului 2018, la vârstă de 97 de ani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Chinei după ce Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Primul tren electric nou din România a pornit la drum. Printre călători s-a numărat și...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Cele trei mari gafe făcute de candidaţi la dezbaterea prezidenţială şi cât îl va costa...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum au arătat ultimele clipe din viața Andreei Cuciuc. Oleg, unul dintre colegii tinerei, a...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Poșta Română închide oficiile poștale. Taxele de înmatriculare, permis și rovinieta nu se vor mai...
Reuters: Cum arată planul "de pace" gândit de Putin pentru Trump. Surse ruse: cedări de...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Marele actor român a părăsit scena. România toată e în doliu: ,,Ne vom aduce aminte...
Iarna se dezlănțuie în următoarele zile. Urgia lovește cu toate puterile. Alertă ANM
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Cum a aflat Culiță Sterp că Daniela este însărcinată? Cei doi au mai încercat...
Alexia Eram se lansează în afaceri. Ce surpriză pregătește fosta iubită a lui Mario Fresh:...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040